Comisia Juridică de la Senat, prin doamna Iulia SCÂNTEI, fără vreo discuție prealabilă, fără vreo dezbatere, dar și fără vreo motivare, refuzând discutarea în cadrul Ședinței Comisiei Juridice pe proiectul de Lege nr. 17/2014, privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, actualizată la zi.
Prin aprobarea în formă tacită a acestui proiect legislativ, L 107/2021 se vor elimina toate măsurile de protecție în favoarea statului român, vom ajunge la 7 milioane de ha arabil, din 9.4 milioane de ha, deținute de străini, fapt atenționat deja anterior, de către noi și pe 12 mai a.c.(https://www.capital.ro/7-din-cele-94-milioane-de-ha-de-teren-arabil-risca-sa-fie-detinute-de-straini-pana-in-2030.html).
Este inexplicabil cum în Comisia de Agricultură de la Senat, urmare a dezbaterilor, absolut toți membrii de la toate partidele, inclusiv cei care au fost inițiatori ai proiectului, au înțeles că proiectul legislativ în forma inițială afectează profund fermierii din țara noastră, integritatea teritorială și suveranitatea României, au venit și acceptat propuneri constructive de îmbunătățire, pe care le-au aprobat și transmis către Comisia Juridică pentru raport comun, iar Președinta Comisiei Juridice nu a dat curs solicitării transmise de Comisia de Agricultură și inclusiv de noi.
Obiectivul de interes național al acestui proiect legislativ, este să reducă și să combată specula cu terenuri și fenomenul de acaparare a terenurilor din România, fiind exemplul negativ cel mai elocvent din U.E.
Ne manifestăm profunda dezamăgire și indignare față de această decizie, deoarece nu s-a ținut cont de nenumăratele solicitări transmise până în acest moment, ultima solicitare fiind transmisă pe 27.05.2021, în care v-am menționat că dorim dezbateri.
Vânzarea terenului străinilor, constituie un atentat la caracterul național, la unitatea și indivizibilitatea teritoriului României, la suveranitatea, independența și securitatea României ca țară, a poporului român ca națiune; consecințe nefaste ale faptei incriminate de Legea nr.51/1991 (republicată în 18.03.2014) privind securitatea națională a României, care prevede următoarele:
Art. 3. Constituie amenințări la adresa securității naționale a României următoarele:
a) planurile și acțiunile care vizează suprimarea sau slăbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului român.
Vânzarea la străini a terenurilor agricole și silvice din cuprinsul României, s-a făcut și se face cu încălcarea flagrantă a Constituțiilor României din 1991 și 2003, care au prevăzut și prevăd următoarele:
Art.1 (1). România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.
Art.3(1). Teritoriul României este inalienabil(De neînstrăinat).
Consecințele nefaste pentru România menționate mai sus, au fost și sunt cauzate de faptul că teritoriile vândute la străini dobândesc atributele prevăzute de Codul Civil, român și de codurile civile ale celorlalte țări UE, atribute decurgând din următoarele prevederi:
“VÂNZAREA este contractul prin care vânzătorul transmite cumpărătorului Proprietatea unui bun în schimbul unui preț”. (art. 1650, NCC);
“PROPRIETATEA PRIVATĂ este dreptul titularului de a POSEDA, FOLOSI ȘI DISPUNE de un bun Exclusiv, ABSOLUT ȘI PERPETUU”. (Art. 555 NCC).
“PROPRIETATEA TERENURLUI SE ÎNTINDE asupra subsolului și a spațiului de deasupra terenului”..(Art. 550, NCC).
Teritoriile vândute străinilor devin proprietăți private ale entităților cumpărătoare străine, teritorii posedate și folosite de acestea exclusiv, absolut și perpetuu în acord cu interesele lor și ale țărilor lor de origine. Prin Vânzare, teritoriile respective ies de sub suveranitatea de stat a României, urmare a caracterului exclusivist dintre atributele proprietarului străin asupra terenurilor cumpărate (în baza conceptelor prezentate mai sus) și atributele de suveranitate ale statului român (atribute avute anterior vânzării) pe care le prezentăm în cele ce urmează:
“Suveranitatea de stat este supremația unică deplină și indivizibilă a puterii de stat în limitele frontierelor teritoriale și independența acestuia în raport cu orice altă putere în ceea ce privește dreptul exclusiv și inalienabil al statului de a-și stabili și realiza de sine stătător politica sa internă și externă, de a-și exercita funcțiile, de a-și îndeplini măsurile practice de organizare a vieții sociale interne și a relațiilor sale externe, în baza respectării suveranității altor state, a principiilor și normelor de drept internațional, acceptate prin acordul său de voință”. ( www/legislație/drept/Suveranitate );
Totodată statele străine de origine a cumpărătorilor dobândesc atributele suveranității asupra teritoriilor cumpărate de resortisanți săi în baza următoarelor concepte:
“Cetățenii sunt adevărați deținători de drept ai suveranității, pe care o deleagă unor reprezentanți aleși prin vot universal. (Delegarea include și proprietatea cetățeanului deoarece “dreptul de proprietate este parte componentă și inseparabilă a drepturilor omului, proprietatea reprezentând cea de-a doua latură a ființei umane) ”.
Creșterea în continuare a suprafețelor vândute la străini din teritoriul României (ritmul de până acum confirmă acest lucru) pune în pericol însăși EXISTENȚA ROMÂNIEI CA ȚARĂ și a POPORULUI ROMÂN CA NAȚIUNE.
Aceasta, deoarece O ȚARĂ, O NAȚIUNE EXISTĂ DACĂ ARE ȘI ATÂTA VREME CÂT ARE UN TERITORIU PROPRIU; TERITORIUL FIIND UNUL DIN ELEMENTELE COMPONENTE NECESARE, DEFINITORII ȘI INSEPARABILE ALE ORICĂREI ȚĂRI ȘI NAȚIUNI, INCLUSIV ALE ȚĂRII ROMÂNIA ȘI NAȚIUNII ROMÂNE.(Exemple: evreii, palestinienii de-a lungul istoriei lor).
Țările dezvoltate din vestul și nordul Europei sunt protejate împotriva acestui fenomen de nivelul de dezvoltare economică și socială ridicat și stabil, de prețurile mari și relativ egale ale terenurilor, condiții la care au mai adăugat și alte restricții. Țările central și est-europene: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Țările Baltice, au adoptat măsuri de restricționare severe.
ROMANIA CE FACE?
Scoate măsurile de protecție pentru ca fondurile de investiții să vândă către alte fonduri de investiții cca. 500.000 ha.
PROTESTĂM ÎMPOTRIVA ADOPTĂRII TACITE!
TRECEREA TACITĂ A LEGII VÂNZĂRII TERENURILE ESTE ÎN AVANTAJUL FONDURILOR DE INVESTIȚII!!!
Facem un apel la:
Dna. Iulia SCÂNTEI, Președinte Comisia Juridică, Senatul României.
Dna. Anca DRAGU, Președinta Senatului României
Dlui. Ludovic ORBAN, Președinte PNL
Dlui. Dan BARNA, Copreședinte USR-PLUS
Dlui. Dacian CIOLOȘ, Copreședinte USR-PLUS
Dlui. Kelemen HUNOR, Președinte UDMR
Dlui. Marcel CIOLACU, Președinte PSD
Mai există șansa ca mâine, 17.06.2021, în ultima zi, să fie dezbătut în cadrul Comisiei Juridice raportul comun cu Comisia de Agricultură pe L 107/2021 care să preia amendamentele aduse.
Vă rugăm să întreprindeți toate demersurile legale, pentru a dezbate acest proiect legislativ de mare importanță pentru România, în Senatul României și să fim invitați la aceste discuții.
Cu respect,
Ionel ARION, Președinte Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România – ,,PRO AGRO”
Mircea Băluță, Președinte Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – ,,UNCSV”