În orice sector de activitate, cooperativele reprezintă acţiunea de îmbinare şi coordonare a eforturilor fiecărui individ într-o activitate comună, vizând un rezultat bine stabilit, pe principiul “unirea face forţa”. În cazul în care, o persoană este incapabilă să-şi rezolve singură propriile probleme se poate asocia cu alți indivizi pentru a atinge obiectivul comun pe care individul nu-l putea atinge cu forțele proprii.
Paradigma de dezvoltare durabilă este o interdependență reciprocă între diferite aspecte, precum securitatea economică, echilibrul ecologic, educația, democrația, justiția socială și stabilitatea politică.
Cooperaţia agricolă, ca formă asociativă de efectuare în comun a lucrărilor, era pentru Mladenatz singura formă de organizare social-economică prin care ţăranul îmbina proprietatea individuală asupra pământului cu proprietatea colectivă asupra inventarului agricol modern, fiind singurul experiment reușit al secolului al XIX-lea.
Cooperativele oferă peste 100 de milioane de locuri de muncă în întreaga lume, cu 20% mai mult decât multinaţionalele.
Sectorul cooperatist este un actor economic şi social puternic în cadrul acestor societăţi, atât prin cotele de piaţă deţinute şi aportul activităţii lor în PIB, cât şi prin numărul de membrii şi prin bunăstarea oferită cetăţenilor prin locurile de muncă create.
În Argentina sunt cca. 12.670 societăţi cooperatiste care au ca membrii 23,5% din populaţia ţării şi oferă peste 233.000 de locuri de muncă, iar în Canada, 4 din 10 canadieni sunt membrii în cel puţin o cooperativă.
În Franţa circa 38% din populaţie, sunt membrii cooperatori şi 75% dintre producătorii agricoli sunt membrii ai unei cooperative. În ceea ce priveşte locurile de muncă, 21.000 de cooperative furnizează peste 1 milion de joburi reprezentând 3,5% din populaţia activă.
Mișcarea franceză CUMA constituie o lecție prețioasă pentru guverne și practicieni în contextul abordărilor participative la dezvoltare și subliniază rolul esențial al cooperativelor agricole pentru promovarea fermelor de familie în vederea depășirii limitărilor de capital pe care le au și să poată deveni competitive în comparație cu societățile care practică agricultura intensivă. Acestea pot fi comparate cu o coaliție care poate asigura accesul la resurse și atenua riscurile dar sustenabilitatea este condiționată de eficiența managementului de rețea, adaptabilității, menținerii încrederii membrului și loialității.
În Spania, sectorul cooperatist este un reprezentant clar al industriei din mediul rural și, în multe cazuri, este motorul de dezvoltare al acestor zone, fără de care contribuția economică pentru menținerea veniturilor pe cap de locuitor este inexistentă.
Şi în Germania, 1 din 4 persoane (20 milioane de persoane) este membră a unei cooperative, iar 440.000 de persoane sunt angajate în 8.106 cooperative şi în Japonia 1 din 3 familii este membră a unei cooperative.
Cooperativele, sunt de așteptat să funcționeze într-un mediu competitiv și trebuie să se adapteze practicilor eficiente de gestionare și exploatare a scării economice. Astfel, funcționarea eficientă, prevede minimizarea costurilor și persistarea în cooperare cu firmele noncooperative, ce oferă servicii similare.
Unul din motivele care au facut cooperativele să se dezvolte intensiv în toate ţările europene este acela că sunt construite pe valori şi sunt demne de încredere.
Cooperativelor agricole din Romania pot revitaliza sectorul cooperatist și acesta să devină un mijloc de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor din mediul rural, să asigure veniturile producătorilor, să întărească rolul economic al entităților profesionale ale producătorilor, să perfecționeze și dezvolte sectorul agroalimentar, și implicit economia națională.
Modelul cooperatist în agricultură, este un sistem generalizat de organizare şi funcţionare eficientă a agriculturii promovat de majoritatea ţărilor lumii şi mai ales de statele europene care le-au perfecţionat şi adaptat sectorului economiei de piaţă.
Prin urmare scopul fundamental al cooperativei este alcătuirea unei puteri de contracarare a poziţiei de monopol a marilor companii, îmbunătăţind astfel schimburile comerciale ale membrilor cooperativei.
În prezent România se află la începutul unui nou drum în ideea reconsiderării, reluării şi promovării cooperaţiei. Fără a fi vorba de o reeditare a ceea ce a fost şi de o modă anume pentru a avea cooperative cu orice chip. Cooperaţia a rămas totuşi principalul, dacă nu singurul mijloc de organizare al activităţilor agricole, cu deosebire în rândul exploatații mici și mijlocii.
Sunt multe cooperative agricole eficiente în România, dar cooperativele din ţara noastră sunt încă la început, comparativ cu cele europene, care funcţionează după aceleaşi principii de zeci de ani. La noi, după 1989, sau mai precis după 2004 s-a luat totul de la zero şi acestea trebuiesc reconstruite după principii solide, cu răbdare şi oameni capabili şi bine intenţionaţi.