Alianța pentru Agricultură și Cooperare consideră că STRATEGIA PRIVIND MANAGEMENTUL APEI este vitală pentru a putea continua producția de hrană în România și, de aceea, vă somează să faceți toate diligențele necesare pentru ca, împreună cu realizarea REȚELEI NAȚIONALE DE PERDELE FORESTIERE DE PROTECȚIE A CÂMPURILOR, să constituie parte integrantă din PNRR.
Protejarea calității solului, prevenirea eroziunii acestuia și gestionarea durabilă a resurselor de apă, inclusiv prin utilizarea de energie regenerabilă, pot fi susținute eficient doar prin reformarea și redresarea sistemului de irigații, desecări, drenaje și amenajări de lacuri de acumulare, coordonate la nivel național prin mijloace digitale moderne.
Pe lângă importanța agricolă, acest efort are și o importanță strategică de protejare a mediului, prin faptul că duce la modificarea microclimatului, în special a umidității relative a aerului, condiție a dezvoltării mai bune și mai armonioase a vegetației naturale/spontane, dar și a culturilor agricole, fiind elemente obligatorii pentru sustenabilitatea și durabilitatea sectorului agroalimentar al României.
În paralel, o dezvoltare corectă și eficientă a culturilor agricole, dar și a vegetației spontane datorită aplicării unei strategii integrate cu toate elementele prezentate anterior și a modificării microclimatului specific al zonei, duce la creșterea și stabilizarea cantităților de carbon stocate, lucru extrem de important pentru întreaga societate, prevăzut expres și de noile direcții europene de gestionare a agriculturii.
Acțiunea conjugată a acestor factori va duce la prevenirea și combaterea vizibilă a schimbărilor climatice, cu condiția asigurării investițiilor necesare.
România are nevoie de o strategie națională privind asigurarea apei și microclimatul în zonele cele mai expuse la secetă pedologică severă și arșița atmosferică, care să ofere predictibilitate fermierilor. De aceea, este esențial ca rețeaua națională de irigații, desecări, drenaje și amenajări de lacuri de acumulare, ce constituie infrastructura principală și secundară, să fie încadrată ca infrastructură de siguranță națională, așa cum sunt căile ferate sau drumurile publice, iar cei care încearcă s-o devalizeze să suporte rigorile legii.
Schimbările climatice au modificat mult repartiția precipitațiilor în cursul perioadei de vegetație a culturilor, indiferent că vorbim de culturile de toamnă sau cele de primăvară. Chiar dacă media multianuală, a precipitațiilor, poate fi aproximativ aceeași sau cu abateri suportabile, lipsa precipitațiilor într-o perioadă de 6 – 8 săptămâni duce la diminuarea sau chiar compromiterea recoltelor, în funcție de momentul în care se instalează seceta sau arșița. Sistemul integrat care cuprinde irigațiile, drenajele, desecările și lacurile de acumulare ajută fermierii (și, implicit, societatea) prin posibilitatea de a interveni în momentele critice pentru a suplini nevoia de apă a plantelor și a le ajuta să depășească perioadele de lipsă a precipitațiilor, reducând implicit presiunea financiară asupra bugetului public și probabilitatea diminuării drastice a producției, așa cum s-a întâmplat chiar în anul agricol trecut.
Considerăm, Domnule Ministru, că este un act de responsabilitate includerea în PNRR a Strategiei Integrate Privind Managementul Apei (cu o alocare estimată la 2.6 miliarde euro); sperăm că împărtășiți acest deziderat al tuturor agricultorilor din România, în caz contrar considerăm că ar trebui să vă asumați public acest lucru și să identificați surse alternative de finanțare de la Bugetul Statului, a celor 2.6 md euro necesare, pentru a respecta și implementa programul de guvernare privind Infrastructura principală și Managementul Apei, care trebuie realizată de statul român.
În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.
PRO AGRO – Ionel ARION
LAPAR – Nicolae VASILE
UNCSV – Mircea BĂLUȚĂ
APPR – Nicolae SITARU