Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a fost reprezentată la întâlnirile Președințiilor, Prezidiilor COGECA și COPA, desfășurate la Bruxelles, în zilele de 17-19 Aprilie, în format fizic de către, Marius Mihai MICU – PRO AGRO, Florentin BERCU – UNCSV, Radu MIHAILOV Cooperativa Agricolă BIO TOP ROMÂNIA și Andrei HERȚA Cooperativa Agricolă DUNĂRE BRATEȘ PRUT. Invitați la ședinta comună Copa-Cogeca au fost europarlamentarii: Herbert DORFMANN (IT) Coordonator COM AGRI – EPP, Juozas OLEKAS (LT), Membru COM AGRI – SSD, Philippe LAMBERTS (BE), Membru COM AGRI – Verzii/EFA, Dacian CIOLOȘ (RO), Membru COM AGRI – RENEW EUROPE, Jeremy DECERCLE (FR), Membru COM TRADE – RENEW EUROPE, și Ana ZALEWSKA (PO), Coordonator COM ENVI – ECR.
Principalele discuții au fost pe viziunea grupurilor politice europene asupra situației curente a sectorului agricol, măsuri pe termen scurt și priorități pentru mandatul viitor.
În cadrul reuniunii Președințiilor, COGECA Praesidium, COPA Praesidium, a ședinței comune a COPA și COGECA, delegația română a dezbătut și intervenit, pe cele mai recente poziții ale COPA-COGECA privitoare la: Impactul și efectele importului și tranzitului produselor agricole din Ucraina, ce soluții imediate se impun, pachetul pentru simplificarea PAC și restaurarea naturii.
Christiane LAMBERT Președinta COPA – Bugetul PAC trebuie să fie în concordanță cu prioritatea asigurării securității alimentare și hrănirii populației de 2-3 ori pe zi. Suntem îngrijorați că ne deschidem porțile către produse care nu respectă aceleași standarde. Avem nevoie de studii fezabilitate, studii științifice și analize de impact economic, social și de mediu, înainte de a lua măsuri. Solicităm ca următorul Comisar Agricultură să fie puternic și să aibă poziția de Vicepreședinte al Comisiei Europene. Am suferit ca agricultori atât de factori externi dar și că nu am fost ascultați și nu s-a ținut cont de propunerile noastre.
Vom vota cu înțelepciune, pentru Europa la următoarele alegeri. Nu dorim o închidere a țărilor în sine. Dorim ca agricultorii să se regăsească în propunerile partidelor și să aleagă reprezentanți constructivi și susținători ai sectorul agroalimentar și securității alimentare europene.
Delegația română a avut următoarele intervenții în ordinea cronologică a întâlnirilor:
Florentin Bercu, Director executiv al UNCSV- AAC și Vicepreședinte COGECA – Simplificarea politicii agricole și reducerea împovărării administrative sunt extrem de importante pentru fermieri și cooperativele agricole din Romania. Aceasta este chiar mai adevărat în contextul dificil în care fermierii și cooperativele agricole s-au aflat în ultimii ani. Sentimentul de a fi lăsați în urmă i-a determinat recent pe mulți dintre ei să iasă în stradă. Fermierii și Cooperativele au nevoie de mai mult spațiu și stabilitate, predictibilitate, mai puțină birocrație, profitabilitate, comerț în măsuri de reciprocitate, cu respectarea unor standarde și de către produsele importate, pentru a putea fi sustenabili. Avem nevoie de un pact al fermierilor, pact al competitivității.
Fermierii și producătorii europeni nu trebuie lăsați să poarte o povară disproporționată a consecințelor acestei liberalizări comerciale a produselor din Ucraina și sunt necesare mai multe acțiuni concrete, decât până în prezent.
Vă rugăm să ne spuneți viziunea partidelor politice pe care le reprezentați referitor la:
1. Susținerea aderării UCRAINEI după ce își va îndepli obligațiile pe toate capitolele, sectoarele.
2. Care sunt demersurile pentru care le întreprindeți dvs personal și grupul politic din care proveniți pentru ca bugetul viitoarei PAC 2028-2034 să fie în concordanță cu nevoile de minimum 1% din PIB-ul UE + suplimentare daca va fi cazul și de aderarea Ucrainei.
3. Care sunt demersurile efectuate de dvs și partidul care îl reprezentați realizate pentru ca produsele agricole importate să respecte aceleași condiții de producție ca produsele agricole din UE, conform constrângerilor legislației europene.
Marius Micu, Vicepreședinte PRO AGRO – AAC și Vicepreședinte COPA –
În fața multor provocări cu care se confruntă comunitățile agricole, va fi important să stabilim priorități clare, cu accent pe soluții, nu pe abordări de sus în jos și să ne asigurăm că imaginea de ansamblu este coerentă și clară, iar aceasta se poate concretiza doar dacă au loc discuții continue cu agricultorii și organizațiile profesionale reprezentative. Fermierii trăiesc în natură și sunt primii care au grijă și sunt interesați ca natura să fie protejată pentru a-și putea continua activitatea pe termen mediu și lung. Fermele noastre fac mult bine prin activitatea lor, implicit pentru sechestrarea carbonului și biodiversitatea naturii. Trebuie să fim mândri de sectorul nostru, vorbiți mult mai mult cu fermierii și vorbiți cu noi. Este nevoie de mai mult respect pentru fermieri. În acțiunile de la Bruxelles a fost prea multă politică și a lipsit strategia pentru viitorul nostru.
Acesta a întrebat invitații din Parlamentul European cum se poziționează și care este viziunea lor privind viitoarea PAC, extinderea bugetului PAC, finanțarea agriculturii din surse externe PAC și dacă mai văd GREEN DEAL și cum. Așteptăm ca după alegeri discursurile dumneavoastră să se transforme din teorie în practică.
Radu MIHAILOV, Președinte Cooperativa Agricolă BIO TOP ROMÂNIA – UNCSV
Europa a fost întotdeauna promotor al proiectelor inovative, dar, pe parcursul perioadei dintre anii 2024 și 2050 noi ar trebui să facem o sumedenie de pași mici, de care depind realizarea obiectivelor asumate. Acești pași trebuie analizați individual, trebuie verificat și impactul acestora asupra mediului economic și social, spre a ne putea repoziționa imediat după constatarea că generăm fără rea credință costuri greu de suportat, uneori posibile tragedii în breslele pe care le impactăm.
Am fi mai corecți dacă am recunoaște în orice moment al analizei noastre că unele din obiective inițiale nu sunt sustenabile, că nu sunt adaptate realității zilelor noastre. Pe cale de consecință, nu ar trebui să ne fie rușine să schimbăm paradigma pentru că ceea ce-și propune aceasta, nu este ceea ce poate suportă societatea civilă.
Spre exemplu, în raportul Comisiei Europene din decembrie 2023 la pag 12 citim că se dorește depunerea de eforturi suplimentare pentru cuantificarea impactului climatic al măsurilor CSP.
Noi credem că aceste metodologii ar trebui îndreptate și spre verificarea obiectivelor asumate versus echilibrul economic și social în care trăiesc oamenii din agricultură, fauritori importanți ai hranei noastre de zi cu zi.
Susținem propunerile Comisiei Europene pentru simplificarea pe termen mediu și lung a PAC ca un pas în direcția cea bună, care simplifică unele elemente vizate, protejând totodată tranziția către o agricultură mai durabilă. Considerăm că urgența acestor măsuri necesită adoptarea imediată a pachetului pentru simplificarea PAC la nivelul Parlamentului European și adoptarea rapidă (încă în timpul actualului mandat) a propunerilor Comisiei. Adoptarea acestor modificări va oferi o mai mare flexibilitate în implementarea politicii într-un mod care să țină cont de condițiile pedo-climatice și locale și specificitățile din întreaga UE, contribuind astfel la o politică agricolă mai eficientă.
Herbert DORFMANN (IT) Coordonator COM AGRI – EPP –
Nu putem avea zone rurale dinamice fără fermieri și fermierii au nevoie de zone rurale.
Când a fost dezbătute normele PAC, nimeni nu mai discuta de suveranitate și securitate alimentară.
Dezbaterea PAC va reîncepe imediat după alegerile europarlamentare.
Va avea loc o dezbatere importanta între viitorii eurodeputați pe viitorul buget al U.E. Este nevoie să creștem resursele și bugetul PAC.
Am votat împotriva SUR și suntem încrezători că Legea privind restaurarea naturii nu va intra niciodată în aplicare în forma actuală.
Trebuie să avem ferme durabile din punct de vedere economic pentru a putea să investească în noile tehnologii durabile și să poată respecta legislația.
Avem nevoie de comerț atâta timp cât acesta este echitabil. Gandiți-vă ce ar însemna pentru sectorul zootehnic și consumatori, dacă am opri importurile de furaje.
Avem nevoie de mai multi tineri și femei în sectorul agricol.
Următoare PAC poate fi o oportunitate bună de a reveni la o agricultura durabilă productivă, cu un echilibru social necesar.
Juozas OLEKAS (LT), Membru COM AGRI – SSD –
Unele provocări precum schimbările climatice, sunt vechi.
Trebuie să ne focusăm mai mult pe stimulare și nu pe sancționare. Avem nevoie mai mult ca oricând de securitate energetică și securitate alimentară.
Trebuie să susținem fermele mici, mijlocii, cercetarea și restricționarea importurilor pentru a promova sistemul agricol european durabil ca fermele să supraviețuiască inflației și crizelor care apar. Trebuie să luam mai mulți bani de la bugetele naționale ca să compensăm țarile din est care au suferit de pe urma războiului din Ucraina.
Aderarea UCRAINEI – multe din grupurile noastre politice sprijină Ucraina, problema este a noastră să oprim agresiunea la granițele cu Rusia. Sunt de acord să evitam importurile de produse agricole din Ucraine, avem nevoie de contingente pentru Ucraina, dar avem nevoie de mai multe resurse pentru Ucraina. Trebuie să continuăm să sprijinim tinerii și micii fermierii.
Philippe LAMBERTS (BE), Membru COM AGRI – Verzii/EFA –
Trebuie ca atunci când lucrăm să pornim de la fapte și știință. Aerul, apa și solul sunt foarte degravate, iar agricultura este un actor important în acest sens. Se petrece de 2 ori mai repede decât în restul lumii. Agricultura este un puț de carbon. Green Deal a fost blocat de fiecare dată când am vrut să facem pași în față. Mulți fermierii nu reușesc să trăiască din această activitate și acest lucru este inacceptabil.
20 % fermieri iau 80% din buget. Securitatea alimentară este amenințată, dar avem export mai mare decat importuri.
Chiar dacă facem schimbari – agricultura din UE nu poate și nu trebuie să ajungă ca în SUA, CANADA, ARGENTINA.
Nu putem mulțumi pe toată lumea, agricultura mică, de familie și marele producător Lactalis.
Majoritatea fermelor au prețuri impuse din exterior. Presiunea aplicată de retail, de acordurile de liber schimb. Dacă avem dificultăți economice nu este din cauza mea sau a verzilor.
Concluzia mea este că avem nevoie de un dialog real, nimeni nu are toate răspunsurile și trebuie să le găsim împreună. Verzii, dacă vor sprijini următoarea Comisie, vor cere să transforme PAC, să fie diferită. Este nevoie de stimulente în tranziție.
Trebuie să reducem această sarcină birocratică, să se producă durabil și să fie compensati fermierii pentru efortul social.
Dacian CIOLOȘ (RO), Membru COM AGRI – RENEW EUROPE –
Este necesară reconectarea agriculturii cu resursele naturale. Trebuie să rezolvăm câteva probleme legate de sol, apa și resursele naturale. Studiile de impact trebuie integrate, inclusiv economic si social.
Trebuie să vedem perspectiva și schimbarea structurală.
Sperăm să se ia decizia de simplificare, dar nu este suficient, trebuie să vină cu o structura per ansamblu.
Trebuie să includă securitatea alimentară, veniturile fermierilor și reînoirea generațiilor.
Coerența este să vorbim de cele 3 în prezent. Reinoirea generațiilor nu se poate face fără venituri clare și ca fermierii să fie bancabili.
Cum vom reconstrui venitul fermierilor în viitor ?, nu prin subvenții sau perfuzii, ci prin preț sau servicii efectuate de fermierii.
Trebuie să discutam de comerț, dar vom putea face asta când o să avem standarde internaționale.
Trebuie să luam în calcul aderarea Ucrainei. În termen scurt și mediu nu va putea să se adapteze la standardele UE. Trebuie sa începem să lucram la asta cât mai curand posibil.
Jeremy DECERCLE (FR), Membru COM TRADE – RENEW EUROPE –
Eu și noi vrem să nu mușcăm mâna care ne hrănește. Agricultura poate să facă pași în față pe toate planurile. Trebuie să subliniem că avem deja standarde ridicate, cele mai bune din Lume. Bugetul PAC și al UE trebuie să crească. Oamenii politici trebuie să se gândească ce mijloace suplimentare pun la bataie. Poate bugetul PAC nu va putea crește, dar dacă vor aparea politici pe lângă, trebuie să fie mijloace suplimentare. Nu PAC trebuie să crească ambițiile de mediu ale UE.
Trebuie să protejam mai bine modelul agricol, avem nevoie de protecționism atunci când vorbim de prod agricole UE și nu mă refer doar la Comerț, ci și la impunerea unor norme și condiții clauze oglindă, și reciprocitatea.
Avem câteva posibilități de a consolida partea de producție. Agricultorii trebuie să aibă o poziție mai puternică. Există măsuri și în PAC și în organizarea comună a pieței(OCP) de activare a poziției agricole.
La NGT trebuie armonizate anumite aspecte la nivel european. Trebuie să găsim împreună mijloace prin cercetare, știință fără a afecta fermierii pe viitor. Este păcat că nu putem ajunge la un compromis.
Regulamentele nu trebuie să afecteze reinstalarea tinerilor fermieri.
Ana ZALEWSKA (PO), Coordonator COM ENVI – ECR –
Realitatea este alta decat ceea ce pare. Trebuie să analizăm deja ce au făcut fermierii, implicit calitatea foarte înaltă a produselor alimentare. Propunerile aprobate în COM AGRI au un anumit impact. Certificarea voluntara a emisiilor de carbon nu cred că este o idee foarte bună. Fermierii trebuie să-și certifice eliminările, dar fermierii vor deveni victimele grupurilor de interese. Trebuie să încetinească procesul legislativ și discuția pe soluții să fie prioritară.
Dezbaterea nu trebuie să fie un joc politic ci o dezbatere reală. Oamenii trebuie să comunice, inclusiv în campanie și oamenii nu trebuie să cadă pradă.
Și-au modificat discursul unii politicieni, dar e doar de fațadă deocamdată. Este un spectacol ce se spune în public. Pe PAC totul va depinde de Comisie, cine va avea majoritatea și cât de pregătiți sunteti și dvs. Trebuie evidențiat foarte mult ce s-a făcut până acum. Fermierii vor primi mai mulți bani numai dacă nu produc. Doar dacă își vor pune la dispoziție terenurile pentru mediu și climă.
Dacă pe viitoarea PAC vom avea o voce puternică, enumera ce s-a facut și avem majoritate, totul este posibil.
Puteți solicita informații suplimentare la office@agri-co.ro