Displaying items by tag: UNCSV

Tema acestui an este ,,RECONSTRUIM MAI BINE ÎMPREUNĂ’’.

Cooperativele oferă un model de întreprindere solid, viabil şi adaptat nevoilor comunității rurale în toate țările și sunt considerate de mulți cercetători, ca fiind o legătură inter-organizațională creată pentru a reduce probabilitatea de eșec.

Sunt dovezi istorice că, mai ales în perioadele de criză, cooperativele sunt alternative de echilibrare economico-socială și suntem convinși că vor continua să întărească această convingere. Cooperativele agricole vor avea un impact major în echilibrarea balanței comerciale, creșterii valorii adăugate producției primare și consolidării rolului fermierilor în cadrul lanțului agricol și alimentar, dacă respectă legea, funcționează din punct de vedere comercial, sunt autonome, independente financiar și rentabile și sunt stimulate să se consolideze.

U.N.C.S.V. promovează și sprijină o economie rurală viabilă, competitivă, orientată către piață și către furnizarea de produse agroalimentare de calitate superioară la prețuri accesibile pentru consumatori și corecte pentru fermieri.

Agricultura și în special fermierii mici și mijlocii din România, au în continuare mare nevoie de asociere, dar nu doar pe hârtie, ci în cooperative agricole care să își îndeplinească menirea – aceea de a genera valoare adăugată din punct de vedere economic pentru membrii lor și care în plus să aibă o activitate economică relevantă, să reziste pe piață și să se dezvolte.

Este nevoie de însănătoșirea sistemului cooperativelor agricole prin legislație, pentru a da o șansă reală dezvoltării și consolidării acestora în interesul tuturor membrilor pe termen mediu și lung. Totodată este nevoie de stimularea cooperativelor agricole din România prin PNS 2021-2027, să se dezvolte și consolideze pentru a fi sustenabile, durabile pe termen lung și competitive în piață cu actorii similari din lume și multinaționalele de profil, pentru a putea pune umărul vizibil să dezvolte brand-uri puternice care să reziste pe piață, să creeze, mențină și crească cota de piață pentru principalele produse alimentare.

Cooperativele sunt exemple de corectitudine, onestitate, integritate, perseverență, profesionalism, transparență, cooperare, unitate, investiții în comun, integrare, beneficii mutuale, comunitate, rezultate și succes.

U.N.C.S.V. și-a propus să fie vârf de lance pentru cooperativele agricole din România în eficientizarea activității, crearea de valoare adăugată, dezvoltarea, consolidarea și perenizarea pe durata a mai multor decenii, în concordanță cu principiile cooperatiste și distribuirea echitabilă a rezultatelor cooperativei în funcție de activitatea economică a fiecărui membru.

Misiunea de bază a U.N.C.S.V. este încurajarea fenomenului dezvoltării și eficientizării activității fermierilor prin cooperativele agricole românești eficiente, unde profitul cooperativei să fie reinvestit în mod transparent pentru interesul general al tuturor membrilor, aceștia participând activ și direct la luarea tuturor deciziilor.                                                                     

Aderarea producătorilor agricoli la o cooperativă agricolă este certitudinea asigurării profitabilității fermei agricole indiferent de dimensiune.

Sectorul agroalimentar și fermierii au nevoie de cooperative agricole autonome, independente, rentabile și consolidate!

Motivația de a ne alătura unii altora, va face diferența atât la nivel național cât și european.

Mircea BĂLUȚĂ, Președintele UNCSV, subliniază că „deși am pornit târziu față de țările din vestul Europei, acest lucru fiind văzut în legislație și rezultate, trebuie să credem în cooperative agricole, putând avea rezultate foarte bune, doar dacă punem cu toții umăr lângă umăr, la construirea unui drum durabil al cooperativelor din România. Avem cu toții de învățat din sistemul și legislația sistemului cooperatist din UE, noi fiind singurii care putem decide cum ne croim drumul și viitorul”.

Doar împreună putem reuși, moto-ul UNCSV fiind: ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR!

Cu respect,

Echipa UNCSV

Published in Comunicate UNCSV

În cursul zilei de marți, 22 iunie a.c., a avut loc evenimentul ,,Cooperativele în dezvoltarea mediului rural în România – Politici și exemple de bună practică în context european’’, la sediul Senatului și în sistem de videoconferință. Dezbaterea a fost organizată de Laboratorul de Solidaritate în parteneriat cu Comisia pentru Agricultură, Industrie alimentară și Dezvoltare Rurală, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București și Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal din România (U.N.C.S.V.).

La eveniment, au participat experți din Germania, Spania, reprezentanți a 31 de cooperative agricole funcționale, parlamentari din Comisia de Agricultură de la Senat și Camera Deputaților, precum și reprezentanți ai direcțiilor agricole județene.

Subiectele de discuție au vizat dezvoltarea și sprijinirea cooperativelor agricole înființate pe principii sănătoase, cu orientare spre competitivitate și eficiență.

Evenimentul a început cu un cuvânt de bun venit, din partea coordonatorului Cooperformances, Ancuta VAMEȘU, fiind un profesionist cu experiență, cu un portofoliu semnificativ în sectorul civic și social, care desfășoară activități de cercetare, formare, consolidare, calificat în societatea civilă, organizații non-profit (ONG-uri), întreprinderi sociale, cooperative agricole și economie socială.

În cadrul acestui eveniment, senatorul Lucian TRUFIN a declarat că legiuitorul a creat cadrul legal, introducând în lege, stimulente atractive tocmai pentru ca fermierii să se asocieze, beneficiind de o serie importantă de facilități fiscale, atât membrii cooperativei agricole, cât şi cooperativa în sine, dacă respectă principiile cooperatiste.

Totodată, senatorul a subliniat că statul trebuie să se implice nu doar prin crearea unui cadru legislativ optim, acordând facilități fiscale, ci și prin educarea populației, în special din mediul rural, astfel: ,,Cooperația nu este numai despre producție – este și despre respect reciproc, șanse egale și sprijin real pentru fiecare membru de a se dezvolta la el acasă și în același timp să nu aibă grija zilei de mâine în ceea ce privește viitorul muncii sale!”

De asemenea, Raluca DUMITRESCU, reprezentantul Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaților, consideră că ,,doar împreună putem construi și reuși!” și speră să fie găsite soluții la toate problemele cu care se confruntă cooperativele agricole din România, astfel încât asocierea să aducă rezultate profitabile fermierilor.

Viziunea M.A.D.R. privind eficientizarea activității cooperativelor agricole din România, a fost prezentată de Secretarul de Stat, Marius Mihai MICU, susținând că Ministerul promovează asocierea fermierilor în cooperative agricole active și le încurajează prin stimularea acestora, prin accesarea investițiilor prin PNS 2021-2027, pentru a adăuga valoarea producției primare a membrilor acționari: ,,Avem nevoie de o strategie pentru dezvoltarea și consolidarea cooperativelor agricole din România pentru a contribui vizibil la echilibrarea balanței comerciale cu produse alimentare și o vom realiza și implementa, împreună cu reprezentanții cooperativelor de succes și experți în domeniu.”

68170d58 a509 4ec3 bc6e b672eb02b560

Prof. dr. Markus HANISCH, reprezentantul Institutului de Studii ale Cooperativelor din Berlin, a susținut o prezentare privind “Îndrumările pentru politici publice favorabile cooperativelor agricole din România”. Cele mai importante aspecte prezentate, analizând diferențele dintre cooperativele agricole din România și cele din UE, sunt următoarele:

  • Cea mai mare cooperativă agricolă din România, este de 100 de ori mai mică decât cea mai mică cooperativă din Germania, cu cifra de afaceri cuprinsă între 5000 și 8000 milioane EURO.
  • Numărul mediu al membrilor din cooperativele românești, este de 100 până la 1000 de ori mai mic decât numărul mediu al cooperativelor agricole din UE-27, fiind între 5000 și 9000 de membri.
  • Ponderea cooperativelor care realizează profit pe piață sau sunt profitabile este foarte mică.
  • Cooperativele din România au nevoie de programe de sprijinire a investițiilor, menite să încurajeze investițiile în furnizarea de infrastructuri de servicii rurale, cum ar fi aprovizionarea cu intrări, depozitare, servicii post-recoltare, servicii logistice și de marketing, necesare dezvoltării și profesionalizării fermierilor mici și mijlocii, în special.
  • În multe dintre țările membre ale UE, asociațiile profesionale de profil, urmăresc procesul de dezvoltare ale cooperativelor, cu verificări ale actelor constitutive, planului de afaceri și documente standard pentru funcționarea în optim;  

Prof. dr. Marina Aguilar RUBIO, a prezentat cadru legal și fiscal al cooperativelor agricole din Spania, cele mai importante aspecte transmise, fiind următoarele:

  • Cifra de afaceri medie a cooperativelor agricole din Spania, este de 8 milioane de Euro, în timp ce în Romania este de 1030 de Euro.
  • Sunt necesare stimulentele membrilor cooperatori, care fac cooperativismul modern atractiv, dar mai ales competitiv pe piață.
  • În Spania, cooperativele agricole sunt foarte serios luate în calcul, fiind prevăzute și în Constituție (Legea 27/1999 din 16 iulie 1999, art. 129.2). Mandatul cooperativelor, ordonează autorităților publice să promoveze prin legislație adecvată, societățile cooperatiste, motivează legiuitorul să ia în considerare necesitatea de a oferi un mod echivalent pentru a canaliza inițiativele colective ale cetățenilor care dezvoltă activități care generează bogăție și stabilizarea muncii, promovează cooperativismului ca o formulă care facilitează integrarea economică și profesională a Spaniei pe piață, face ca cerințele de rentabilitate și competitivitate din cele mai dezvoltate economii, să fie perfect compatibile cu evaluările care au format cooperativele de peste o sută cincizeci de ani;

Florentin BERCU, directorul executiv U.N.C.S.V., a prezentat un raport de țară privind starea cooperativelor și a politicilor privind sectorul agricol în România, concluzia prezentării fiind următoarea:  ,,Este nevoie de însănătoșirea sistemului cooperativelor agricole prin legislație, pentru a da o șansă reală dezvoltării și consolidării acestora în interesul tuturor membrilor pe termen mediu și lung. Totodată este nevoie de stimularea cooperativelor agricole din România prin PNS 2021-2027, să se dezvolte și consolideze pentru a fi sustenabile, durabile pe termen lung și competitive în piață cu actorii similari din lume și multinaționalele de profil, pentru a putea pune umărul vizibil să dezvolte brand-uri puternice care să reziste pe piață, să creeze, mențină și crească cota de piață pentru principalele produse alimentare ”.

Evenimentul a fost încheiat de Președintele Uniunii de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal, Mircea-Paul BĂLUȚĂ, făcând următoarele mențiuni:

  • ,,Avem cu toții de învățat din sistemul și legislația sistemului cooperatist din UE, noi fiind singurii care putem decide cum ne croim drumul și viitorul.
  • Noi, cei din UNCSV, suntem oamenii care vrem să ne batem pentru sistemul cooperatist din România, am venit întotdeauna cu soluții, am fost și vom rămâne parteneri de dialog și vrem să ne menținem în continuare pe aceiași lungime de undă.
  • Deși am pornit târziu față de țările din vestul Europei, acest lucru fiind văzut în legislație și rezultate, trebuie să credem în cooperative agricole, putând avea rezultate foarte bune, doar dacă punem cu toții umăr lângă umăr, la construirea unui drum durabil al cooperativelor din România.
  • Doar împreună putem reuși, moto-ul UNCSV fiind: ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR! ”

Persoanele interesate de prezentările și documentele realizate pe acest subiect, pot accesa link-ul: https://www.transfernow.net/dl/20210624nitnAcQ2/bke4gZeT  

Cu respect,

ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR,

Echipa U.N.C.S.V.

Published in Comunicate UNCSV

Comisia Juridică de la Senat, prin doamna Iulia SCÂNTEI, fără vreo discuție prealabilă, fără vreo dezbatere, dar și fără vreo motivare, refuzând discutarea în cadrul Ședinței Comisiei Juridice pe proiectul de Lege nr. 17/2014, privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, actualizată la zi.

Prin aprobarea în formă tacită a acestui proiect legislativ, L 107/2021 se vor elimina toate măsurile de protecție în favoarea statului român, vom ajunge la 7 milioane de ha arabil, din 9.4 milioane de ha, deținute de străini, fapt atenționat deja anterior, de către noi și pe 12 mai a.c.(https://www.capital.ro/7-din-cele-94-milioane-de-ha-de-teren-arabil-risca-sa-fie-detinute-de-straini-pana-in-2030.html).

Este inexplicabil cum în Comisia de Agricultură de la Senat, urmare a dezbaterilor, absolut toți membrii de la toate partidele, inclusiv cei care au fost inițiatori ai proiectului, au înțeles că proiectul legislativ în forma inițială afectează profund fermierii din țara noastră, integritatea teritorială și suveranitatea României, au venit și acceptat propuneri constructive de îmbunătățire, pe care le-au aprobat și transmis către Comisia Juridică pentru raport comun, iar Președinta Comisiei Juridice nu a dat curs solicitării transmise de Comisia de Agricultură și inclusiv de noi.

Obiectivul de interes național al acestui proiect legislativ, este să reducă și să combată specula cu terenuri și fenomenul de acaparare a terenurilor din România, fiind exemplul negativ cel mai elocvent din U.E.

Ne manifestăm profunda dezamăgire și indignare față de această decizie,  deoarece nu s-a ținut cont de nenumăratele solicitări transmise până în acest moment, ultima solicitare fiind transmisă pe 27.05.2021, în care v-am menționat că dorim dezbateri.

Vânzarea terenului străinilor, constituie un atentat la caracterul național, la unitatea și indivizibilitatea teritoriului României, la suveranitatea, independența și securitatea României ca țară, a poporului român ca națiune; consecințe nefaste ale faptei incriminate de Legea nr.51/1991 (republicată în 18.03.2014) privind securitatea națională a României, care prevede  următoarele:

Art. 3. Constituie amenințări la adresa securității naționale a României următoarele:

a)  planurile și acțiunile care vizează suprimarea sau slăbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului român.

  Vânzarea la străini a terenurilor agricole și silvice din cuprinsul României, s-a făcut și se face cu încălcarea flagrantă a Constituțiilor României  din 1991 și 2003, care au prevăzut și prevăd următoarele:

Art.1 (1). România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

Art.3(1). Teritoriul României este inalienabil(De neînstrăinat).

Consecințele nefaste pentru România menționate mai sus, au fost și sunt cauzate de faptul că teritoriile vândute la străini dobândesc atributele prevăzute de Codul Civil, român și de codurile civile ale celorlalte țări UE, atribute decurgând din următoarele prevederi:

“VÂNZAREA este contractul prin care vânzătorul transmite cumpărătorului Proprietatea unui bun în schimbul unui preț”. (art. 1650, NCC);

 “PROPRIETATEA PRIVATĂ este dreptul titularului de a POSEDA, FOLOSI ȘI DISPUNE de un bun Exclusiv, ABSOLUT ȘI PERPETUU”. (Art. 555 NCC).

“PROPRIETATEA TERENURLUI SE ÎNTINDE asupra subsolului și a spațiului de deasupra terenului”..(Art. 550, NCC).

Teritoriile vândute străinilor devin proprietăți private ale entităților cumpărătoare străine, teritorii posedate și folosite de acestea exclusiv, absolut și perpetuu în acord cu interesele lor și ale țărilor lor de origine. Prin Vânzare, teritoriile respective ies de sub suveranitatea de stat a României, urmare a caracterului exclusivist dintre atributele proprietarului străin asupra terenurilor cumpărate (în baza conceptelor prezentate mai sus) și atributele de suveranitate ale statului român (atribute avute anterior vânzării) pe care le prezentăm în cele ce urmează:

“Suveranitatea de stat  este supremația unică deplină și indivizibilă a puterii de stat în limitele frontierelor teritoriale  și independența acestuia în raport cu orice altă putere în ceea ce privește dreptul exclusiv și inalienabil al statului de a-și stabili și realiza de  sine stătător politica sa internă și externă, de a-și exercita funcțiile, de a-și îndeplini măsurile practice de organizare a vieții sociale interne și a relațiilor sale externe, în baza respectării suveranității altor state, a principiilor și normelor  de drept internațional, acceptate prin acordul său  de voință”. ( www/legislație/drept/Suveranitate );

 Totodată statele străine de origine a cumpărătorilor dobândesc atributele suveranității asupra teritoriilor cumpărate de resortisanți săi în baza următoarelor concepte:

“Cetățenii sunt adevărați deținători de drept ai suveranității, pe care o deleagă unor reprezentanți aleși prin vot universal. (Delegarea include și proprietatea cetățeanului deoarece “dreptul de proprietate este parte componentă și inseparabilă a drepturilor omului, proprietatea reprezentând cea de-a doua latură a ființei umane) ”.

Creșterea în continuare a suprafețelor vândute la străini din teritoriul României (ritmul de până acum confirmă acest lucru) pune în pericol însăși EXISTENȚA ROMÂNIEI CA ȚARĂ și a POPORULUI ROMÂN CA NAȚIUNE.

Aceasta, deoarece O ȚARĂ, O NAȚIUNE EXISTĂ DACĂ ARE ȘI ATÂTA VREME CÂT ARE UN TERITORIU PROPRIU; TERITORIUL FIIND UNUL DIN ELEMENTELE COMPONENTE NECESARE, DEFINITORII ȘI INSEPARABILE ALE ORICĂREI ȚĂRI ȘI NAȚIUNI, INCLUSIV ALE ȚĂRII ROMÂNIA ȘI NAȚIUNII ROMÂNE.(Exemple: evreii, palestinienii de-a lungul istoriei lor).

Țările dezvoltate din vestul și nordul Europei sunt protejate împotriva acestui  fenomen de nivelul de dezvoltare economică și socială ridicat și stabil, de prețurile mari și relativ egale ale terenurilor, condiții la care au mai adăugat și alte restricții. Țările central și est-europene: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Țările Baltice, au adoptat măsuri de restricționare severe.

ROMANIA CE FACE?

Scoate măsurile de protecție pentru ca fondurile de investiții să vândă către alte fonduri de investiții cca. 500.000 ha.

PROTESTĂM ÎMPOTRIVA ADOPTĂRII TACITE!

TRECEREA TACITĂ A LEGII VÂNZĂRII TERENURILE ESTE ÎN AVANTAJUL FONDURILOR DE INVESTIȚII!!!

Facem un apel la:

Dna. Iulia SCÂNTEI, Președinte Comisia Juridică, Senatul României.

Dna. Anca DRAGU, Președinta Senatului României

Dlui. Ludovic ORBAN, Președinte PNL

Dlui. Dan BARNA, Copreședinte USR-PLUS

Dlui. Dacian CIOLOȘ, Copreședinte USR-PLUS

Dlui. Kelemen HUNOR, Președinte UDMR

Dlui. Marcel CIOLACU, Președinte PSD

Mai există șansa ca mâine, 17.06.2021, în ultima zi, să fie dezbătut în cadrul Comisiei Juridice raportul comun cu Comisia de Agricultură pe L 107/2021 care să preia amendamentele aduse.

Vă rugăm să întreprindeți toate demersurile legale, pentru a dezbate acest proiect legislativ de mare importanță pentru România, în Senatul României și să fim invitați la aceste discuții.

Cu respect,

Ionel ARION, Președinte Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - ,,PRO AGRO”

Mircea Băluță, Președinte Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – ,,UNCSV”  

Published in Comunicate UNCSV
Tagged under
  • Domnule Președinte al PSD Marcel CIOLACU,
  • Domnule Copreședinți USR-PLUS Daniel CIOLOȘ și Dan BARNA,
  • Domnule Președinte al PPU Daniel IONAȘCU,
  • Domnule Președinte al PRO România Victor PONTA,
  • Domnule Președinte al PNL Ludovic ORBAN,
  • Domnule Președinte al PMP Cristian DIACONESCU,
  • Domnule Președinte al UDMR KELEMEN Hunor,
  • Doamnelor/domnilor eurodeputați,                                     

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, a făcut un apel la rațiune, în speranța ca, la sfârșitul procesului de reglementare, în sesiunea plenară, Parlamentul European, să respingă amendamentul care se opune reautorizării substanței active glifosat după 31 decembrie 2022.

Având în vedere rezultatul votului de ieri, 8 iunie, în plenului PE, pe raportul privind strategia UE pentru Biodiversitate pentru 2030 (atât pentru amendamente, cât și pentru întregul raport), fermierii români, reuniți în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, mulțumesc eurodeputaților  PNL, PMP și UDMR, că au ținut cont de apelul transmis de noi, sprijinind prin acest demers important, agricultorii și cooperativele europene.

 Mulțumim Academiei de Științe Agricole și Silvice, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Copa-Cogeca pentru punctul de vedere  exprimat:

 ,,În România glifosatul este unul din erbicidele cheie (dată fiind caracteristica sa de erbicid cu acțiune totală, biodegradabil și fără remanență), în elaborarea strategiilor fermierilor de reducere a pagubelor datorate buruienilor problemă: Shorgum halepense sp, Cirsium arvense, Xanthium strumerium, Aristolochia clematitis, Solanum niigrum, Abutilon theophrastii, Matricaria inodora, Cynodon dactylon, Arrhenatherum elatius, etc, buruieni invazive, specifice arealului de silvostepă și stepă, a căror frecventă este relativ redusă (deocamdată), in regiunile agricole ale SM din Europa Centrală. Interzicerea/ restricționarea (probabilă in viitorul apropiat), a glifosat-ului la nivel european (inițializată acum de Austria), va provoca agriculturii românești pagube greu de cuantificat, dat fiind faptul că acestea vor fi augmentate de alți vectori de reducere asociați buruienilor problemă, ca bolile și dăunătorii comuni. Totodată nevoile de combatere a buruienilor problemă vor obliga fermierii români să utilizeze erbicide specifice, mult mai costisitoare și (majoritatea) cu remanențe notabile, care vor afecta semnificativ atât costurile de producție cât și calitatea materiilor prime alimentare și furajere, prin creșterea conținutului de reziduuri fitofarmaceutice.”

Totodată, ne manifestăm profunda dezamăgire și indignare față de reprezentanții partidelor PSD, PPU, PRO ROMÂNIA și USR-PLUS,  deoarece nu au ținut cont de apelul nostru, votând împotriva fermierilor.

Apelarea de către Austria la principiul precauției  în vederea interzicerii glifosatului, este o măsură prin care se evită acordul celorlalte state membre la nivelul Grupurilor de lucru tehnice ale Comisiei, deoarece filozofia acestui articol conferă SM autonomie legislativă în plan național, în raport cu o anumită situație reglementată paneuropean. Pe de altă parte,  aliniatul 3 al art.  191/TFUE creează premisa extinderii de către Comisie a acestei restricții și în alte regiuni ale Uniunii, cu condiții de mediu asemănătoare. Incidența tot mai ridicată a modificărilor climatice asupra regiunilor agricole din Europa de Est și Centrală, induce condiții de mediu asemănătoare în arealele agricole/silvice actuale, acestea evoluând ireversibil spre areale specifice climatului temperat continental excesiv. Adoptarea acestor  restricții (interziceri de produse-fitofarmaceutice), la nivelul reglementarilor comunitare pan-europene, va pune in dificultate agricultura țărilor din ESTUL Europei, printre care se include și România.

Presupusa precauție invocată de Austria, se referă la posibilul efect cancerigen al glifosatului care, în ultimii 20 de ani, nu a putut fi dovedit științific de nici un for/instituție de specialitate abilitată. Peste 160 țări au aprobat utilizarea produselor ce conțin glifosat, atât pentru utilizare agricolă, dar și pentru utilizări industriale (întreținerea căilor de comunicații terestre și acvatice, distrugerea vegetației invazive/indezirabile din spațiile verzi urbane, aeroporturi, infrastructuri sportive și de loisir, etc.).

Vă reamintim că mai multe instituții europene si mondiale (ECHA, EFSA, JMPR - Grupul reunit al OMS și FAO privind reziduurile de pesticide), au concluzionat că substanța activă (N–fosfonometilglicina) „este puțin probabil să prezinte riscuri cancerigene asupra oamenilor din perspectiva expunerii prin alimentație".

Rezultatul votului privind respingerea amendamentului:

  • 14 Voturi (Pentru) – 10 PNL, 2 PMP și 2 UDMR
  • 14 Voturi (Împotrivă) – 6 PSD, 2 PRO ROMÂNIA și 6 USR-PLUS
  • 2 Voturi (Abțineri) – 1 PSD și 1 PPU

În cel mai scurt timp, vor deveni vizibile repercusiunile interzicerii acestei substanțe, deoarece condițiile agropedologice și climatice din țara noastră, precum și fărâmițarea terenurilor agricole și slaba capitalizare a fermierilor autohtoni, favorizează infestarea masivă cu buruieni și dăunători. În România, glifosatul este utilizat în principal între culturi, fiind nu doar o soluție sigură și ieftină, ci, de fapt, singura soluție care face posibilă aplicarea tehnologiilor de agricultură conservativă pe care le recomandă și promovează Comisia UE în meniul de sustenabilitate, pentru a reduce amprenta asupra mediului (eroziunea, compactarea, emisiile de CO2, etc.), timpul de lucru și a crește performanță economică.

Interzicerea acestui produs și lipsa alternativelor, va presupune ca fermierii să aplice în loc de un tratament, două-trei tratamente cu produse complementare, prin care să se obțină rezultate mai puțin eficiente, mult mai costisitoare, inclusiv în vegetație, când zboară polenizatorii, care cu siguranță vor avea un impact negativ mai mare asupra mediului, costurilor de producție și produselor agro-alimentare, care vor fi suportate de toți consumatorii europeni.

În speranța conștientizării importanței și gravității rezultatului votului din 8 iunie 2021, fiind o dezamăgire pentru fermierii români, a venit momentul să arătați că mai meritați o șansă, arătând că vă pasă de reziliența sectorului agro-alimentar și de sustenabilitatea producerii de hrană de calitate superioară la prețuri accesibile pentru consumatori și corecte pentru producătorii autohtoni.

Facem apel la președinții partidelor politice din România, să binevoiască a dispune, ca înainte de susținerea punctelor de vedere și votului exercitat de toți europarlamentarii partidului pe care îl conduc, să fie consultat departamentul de agricultură, industrie alimentară și servicii conexe al partidului și organizațiile profesionale de profil, pentru a prelua și susține punctele de vedere ale specialiștilor.

Pentru că vorbim de sectorul care aprovizionează cu hrană populația, trebuie să rămână un sector sustenabil economic, strategic, de interes național, iar asta presupune ca înainte de a-si exprima puncte de vedere și să voteze eurodeputații, să existe o consultare cu MADR, Reprezentanța permanentă a României la Brusseles, între eurodeputații de la toate partidele, ASAS și organizațiile profesionale de profil, pentru a se lua o decizie prin care să susțină unitar punctele de vedere, pentru a răspunde obligației pe care o au, de a reprezenta România și nu interesul altor state sau partide europene.

Pentru garanția asigurării hranei populației, cu certitudine se pot găsi soluții imediate!

În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.

PRO AGRO - Ionel ARION

LAPAR - Nicolae VASILE

UNCSV - Mircea BĂLUȚĂ

APPR - Nicolae SITARU

 

Published in Comunicate UNCSV

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită sprijinul pentru găsirea unor soluții rezonabile, bazate pe date științifice pentru continuarea asigurării protecției fitosanitare a culturilor din România.

Țintele Green Deal transpuse în noua PAC prin strategiile De la fermă la consumator și Biodiversitatea impun fermierilor să-și reducă consumul de inputuri și să rămână competitivi atât pe piața UE, dar mai ales pe cea din afara UE, unde producătorii nu au aceleași constrângeri și standarde precum cei europeni.

Condițiile agropedologice și climatice din țara noastră, precum și fărâmițarea terenurilor agricole și slaba capitalizare a fermierilor autohtoni, favorizează infestarea masivă cu buruieni și dăunători. Datele din cercetare indică o rată foarte ridicata de infestare cu buruieni în unele regiuni (cca 700 semințe din specii diferite de buruieni/metru pătrat). Controlul buruienilor nu se poate face eficient  fără erbicide sistemice totale, precum glifosatul. In România, glifosatul este utilizat în principal între culturi, fiind nu doar o soluție sigură și ieftină, ci, de fapt, singura soluție care face posibilă aplicarea tehnologiilor de agricultură conservativă pe care le recomandă și promovează Comisia UE în meniul de sustenabilitate, pentru a reduce amprenta asupra mediului (eroziunea, compactarea, emisiile de CO2, etc.), timpul de lucru și a crește performanță economică.

De aceea, la acest moment la care soarta glifosatului se discută în Parlamentul European, considerăm că includerea amendamentului AM 806, așa cum este formulat în prezent în raportul final, ar constitui o decizie politică fără o bază științifică, care riscă să submineze munca și procesul riguros ale autorităților de reglementare și ale EFSA, un proces bazat pe dovezi științifice competente și independente, la care Parlamentul European însuși a contribuit.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, în numele membrilor săi, face apel la rațiune și speră ca, la sfârșitul procesului de reglementare, în sesiunea plenară, Parlamentul European să respingă amendamentul care se opune reautorizării substanței active glifosat după 31 decembrie 2022.

Facem appel, pe această cale, la eurodeputații români, la autorități și la toți ceilalți factori implicați, de a nu interveni cu decizii politice contrare celor științifice.

Fermierii din România, ca și cei din întreaga UE,  au nevoie de glifosat, pentru a putea fi competitivi și a progresa în direcția adoptării pe scară largă a practicilor agricole durabile.

În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.

PRO AGRO - Ionel ARION

LAPAR - Nicolae VASILE

UNCSV - Mircea BĂLUȚĂ

APPR - Nicolae SITARU

Published in Comunicate UNCSV

Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a adresat astăzi factorilor de decizie din România pe un subiect de interes național strategic pentru securitatea alimentară a României: includerea în PNRR a unei inițiative de gestionare durabilă a apei.

Pe lângă importanța pentru agricultură, acest proiect are și o importanță strategică de protejare a mediului, prin faptul că duce la modificarea favorabilă a microclimatului, în special a umidității relative a aerului, condiție a dezvoltării mai bune și mai armonioase a vegetației naturale/spontane, dar și a culturilor agricole, elemente obligatorii pentru durabilitatea sectorului agroalimentar.

Pentru a crea un sistem rezilient care să asigure managementul integrat al apei și infrastructura necesară, este nevoie de acțiunea conjugată a tuturor factorilor de decizie, care să țină cont de contribuția la componenta ”verde”, respectând principiul "Fără daune semnificative" și să se bazeze pe servicii avansate oferite de noul  ecosistem digital construit la nivelul Uniunii Europene, cu scopul de a preveni și combate eficient provocările legate de schimbările climatice și de mediu.

În baza parteneriatelor comunitare și internaționale, Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a consultat cu un grup de specialiști români și străini cu expertiză recunoscută în domeniul proiectării și realizării de sisteme de management modern al resurselor de apă pentru irigații și al digitalizării, împreună cu care propune un proiect de intervenție care să fie promovat în cadrul PNRR pentru realizarea unui sistem de irigații modern și rezilient în România. Propunerea are la bază soluții similare, implementate recent pe plan internațional (Australia, India).

Alianța subliniază încă o dată importanța vitală pentru agricultură si pentru societate a includerii în PNRR a unui astfel de proiect de investiții în stocarea resurselor de apă și în extinderea sistemelor moderne și eficiente de irigații. Confruntate cu efectul devastator al schimbărilor climatice, și alte State Membre, precum:

Italia - https://www.governo.it/ (pdf)

Portugalia https://www.portugal.gov.pt

Spania https://www.lamoncloa.gob.es (pdf)

Polonia - https://www.gov.pl

au considerat gestionarea resurselor de apă și extinderea sistemelor moderne de irigații prioritară pentru includerea în PNRR.

Prin soluția propusă, devine disponibilă mai multă apă de suprafață pe o perioadă mai îndelungată, pe durata sezonului de vegetație, ducând la prevenirea și combaterea secetei pedologice severe și arșiței atmosferice și implicit la creșterea rezervei de apă, a producției agricole și implicit, a rezilienței sectorului agricol din România.

Intervenția propusă este în linie cu Recomandările din Raportul de Țară și exigențele UE , inclusiv ”037 Adaptarea la măsuri de schimbări climatice și managementul riscurilor aferente acestora: altele, cum ar fi furtuni și seceta (inclusiv creșterea gradului de conștientizare, protecție civilă si sisteme de management în caz de dezastre, abordări în funcție de infrastructură și de ecosistem).”

Odată cu implementarea acestui sistem, prioritizând implicarea și utilizarea preponderant a potențialului tehnologic local (transfer de tehnologie de tip ”offset” pentru realizarea pe plan local a echipamentele inteligente de automatizare și a soluțiilor digitale), s-ar crea premizele ca România să devină o țară cu agricultură competitivă, preponderent verde, în Uniunea Europeană.

Propunerea a fost înaintată către Guvernul României, sperând că acesta va reuși să o introducă pe ultima sută de metri în PNRR și să o susțină și în cadrul discuțiilor bilaterale cu reprezentanții celorlalte state membre pentru a fi aprobată de Consiliul European.

De asemenea, a fost prezentată și deputaților si eurodeputaților români, cu convingerea că aceștia vor sprijini acest proiect de țară transpartinic, de care depind competitivitatea și reziliența sectorului agricol al României.

Pentru informații suplimentare: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Published in Comunicate UNCSV

Dacă se aprobă în forma inițială a proiectul legislativ L 107/2021 pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, riscăm să ajungem la 7 milioane de ha arabil, din 9.4 milioane de ha, deținute de străini.

Obiectivul principal al dezbaterii timp de 2 ani a proiectului Legislativ (Plx. 336/2018) pentru modificarea Legii nr. 17/2014, privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, a fost să prevină specula cu terenuri agricole și să reducă și să combată fenomenul de acaparare a terenurilor din România, fiind exemplul negativ cel mai elocvent din U.E.

Având în vedere că:

  • Legea 175 a fost publicată și intrat în vigoare pe 13 octombrie 2020;
  • Ordinul cu normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 17/2014, actualizat la zi a fost publicat și intrat în vigoare în 8 februarie 2021;
  • Proiectul legislativ L 107/2021 a fost înregistrat la Senat pe 9 martie 2021, la 30 de zile după intrarea în vigoare a normelor metodologice, fără a aștepta să treacă minimum 1 an pentru a vedea cum funcționează forma îmbunătățită;

Este prematur ca orice parte interesată să se pronunțe și să spună că Legea nr. 17/2014 actualizată la zi nu este bună, din moment ce nu am așteptat nici să fie încheiate primele tranzacții inițiate după apariția normelor metodologice din 8.02.2021, ale prezentei legi.

La elaborarea și aprobarea Legii nr. 175/2020, au fost analizate împreună cu organizațiile profesionale din sectorul agricol, preluate și aprobate condiții din alte state europene, precum Franța și Germania, motiv pentru care a și trecut la Curtea Constituțională.

Este foarte important pentru asigurarea securității alimentare și suveranității teritoriale a României, să rămână în vigoare obligația cumpărătorilor și/sau acționarilor persoanelor juridice care intenționează să achiziționeze teren extravilan agricol, de a avea domiciliul pe teritoriul național, cu minimum 5 ani înainte de tranzacție, preluată după modelul francez unde există această obligație pentru minimum 7 ani.

Totodată, în Germania, pentru a preveni specula cu terenuri agricole, preluate de către fondurile de investiții, s-a introdus obligația impozitării cu 80 % a diferenței de preț, dacă se vinde terenul mai devreme de 10 ani. În România, există în legea în vigoare, obligația impozitării cu 80 % a diferenței de preț, dacă se vinde terenul mai devreme de 8 ani, de la momentul achiziției, la momentul vânzării.

Aceste două elemente, sunt cele mai importante elemente de protecție, pentru a preveni specula cu terenuri agricole și exploatarea terenului în scopul pentru care a fost achiziționat. Dacă acestea vor fi eliminate din conținutul Legii nr. 17/2014, atunci vom rămâne fără nici un fel de protecție, nerespectând inclusiv principiul reciprocității.

Practic, toate consultările și schimbările de legislație cu privire la acest subiect au fost îndreptate împotriva terenului agricol pentru ceea ce este: resursa strategica de interes național, invocându-se în schimb limitarea dreptul de proprietate care este de fapt, doar de “exploatare “ al acest bun.

Proprietarul are un drept de exploatare cu respect pentru fertilitatea solului și pentru calitățile lui de producție, ori vânzarea terenurilor agricole la liber, reducând sancțiunile prevăzute în forma legislativă în vigoare, continuă procesul de fărămițare și încurajează înstrăinarea în favoarea unor investitori speculativi, în detrimentul celui autohton care lucrează terenul, respectând un cod de bune practici.

Facem un apel la parlamentari să conștientizeze, susțină și asigure, că forma proiectului legislativ L 107/2021 aprobată, menține condițiile privind domiciliul național, obligația achitării unui impozit de 80% pentru diferența de preț al terenurilor extravilane vândute mai devreme de 8 ani și să fie introduse articole noi care să statueze interzicerea dării în plată dacă nu se parcurge și respectă procedura din prezenta lege, introducerea unui plafon pentru persoanele fizice și juridice care vor să achiziționez teren, rămânând ca în arendă, să se poată exploata suprafețe nelimitat, de oricine.

Cu respect,

Ionel ARION, Președinte Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - ,,PRO AGRO”

Mircea Băluță, Președinte Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – ,,UNCSV”  

Published in Comunicate UNCSV

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană și europarlamentarilor români o adresă în care și-a manifestat aprecierea pentru progresul făcut în cadrul negocierilor pentru Politica Agricola Comuna (PAC) și îndemnul de a se insista, în cadrul discuțiilor din Trialog, pe soluții eficiente, livrate în timp util pentru fermierii europeni și cooperativele acestora.

PAC trebuie să continue să ofere sprijin de venit fermierilor pentru ca aceștia să-și poate continua activitatea și să furnizeze hrană la prețuri rezonabile către consumatori, după cum stipulează Art. 39 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În plus, trebuie să ofere suportul necesar pentru a ajuta fermierii să facă față schimbărilor climatice și să producă sustenabil (din punct de vedere ecologic, economic și social), prin promovarea progresului tehnic. În perioada de tranziție pe care o traversăm, decidenții politici ar trebui să se asigure că fermierii și cooperativele acestora vor rămâne sustenabile din perspectivă economică.   

Având în vedere că în România nu există un instrument integrat pentru managementul riscului în sectorul agricol, lucru resimțit foarte dur, în special prin prisma secetei pedologice severe din anul agricol 2019-2020,  Alianța pentru Agricultură și Cooperare și-a manifestat îngrijorarea privind impactul major al schimbărilor climatice și nevoia implementării unor măsuri urgente de gestionare a riscurilor.

Dezideratul Alianței pentru Agricultură și Cooperare este ca eurodeputații români să susțină amendamentele aduse definiției instrumentelor de gestionare a riscurilor, care ar trebui să fie suficient de flexibilă astfel încât statele membre, pe baza evaluării necesităților și a analizei SWOT,  să poată acorda sprijin fermierilor, permițând configurarea și contribuția financiară (inclusiv costul administrativ al înființării) pentru orice sistem public, privat sau public-privat, în concordanță cu legislația națională. Aceasta se referă la orice tip de instrumente de gestionare a riscurilor, inclusiv scheme de (re)asigurare și fonduri mutuale, care ar trebui să fie permise și suficient de flexibile pentru a se potrivi realității din fiecare țară.

Această solicitare vine în întâmpinarea nevoii producătorilor agricoli din România, pentru a putea beneficia cât mai rapid cu putință de o soluție integrată de management al riscului, specific condițiilor țării noastre.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare se implică activ la definirea se implementarea unui astfel de proiect de interes strategic național pentru sectorul agro-alimentar și România.

În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.

PRO AGRO - Ionel ARION

LAPAR - Nicolae VASILE

UNCSV - Mircea BĂLUȚĂ

APPR - Nicolae SITARU

Published in Comunicate UNCSV
Tagged under
Luni, 26 Aprilie 2021 08:14

CREȘTE NUMĂRUL COOPERATIVELOR

Vineri, 23.04.2021 a avut loc ședința Adunării Generale a Uniunii Naționale de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – U.N.C.S.V., unde au fost primite 7 noi cooperative agricole în echipă, ajungând la 32.

Cooperativele agricole reunite în U.N.C.S.V. însumează peste 386 de persoane juridice și 118 fizice. Membri afiliați în cooperativele agricole din uniune, exploatează suprafețe între 1.5 ha și 1900 ha.

Cooperativele agricole autentice nu sunt o alternativă, ci singura cale optimă de reducere semnificativă a riscurilor principale la care sunt expuși agricultorii individuali, indiferent de mărimea lor. Rolul cooperativelor este să ajute la optimizarea costurilor membrilor și să aducă valoare adăugată produselor prin investiții în comun. Cooperativele agricole performante trebuie să răspundă nevoilor majorității membrilor, scopului pentru care au fost create și să combine negocierea cu mutualizarea, standardizarea și optimizarea.

Cooperativele participante au făcut schimb de experiență, dezbătut problemele cu care se confruntă atât în desfășurarea și eficientizarea activității cooperativelor cât și a exploatațiilor unde își desfășoară activitatea, a proiectelor legislative care îi impactează, trasat direcția pe care o va urma uniunea și reactualizat obiectivele U.N.C.S.V..

Un element important în cadrul discuțiilor, a fost legat de îmbunătățirile care trebuiesc aduse pentru a avea soluții integrate, privind managementul riscului comercial și agroclimatic.

Misiunea de bază a U.N.C.S.V. este încurajarea fenomenului dezvoltării și eficientizării activității fermierilor prin cooperative agricole consolidate, sustenabile și durabile, care să aibe capacitatea de a întări puterea de negociere a fermierilor în lanțul agroalimentar.

Cu respect,

ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR,
Echipa U.N.C.S.V.

Published in Comunicate UNCSV

Joi, 4.03.2021, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a avut două întâlniri de lucru. Prima întâlnire la Guvern cu domnul Florin Cîțu - Prim-ministrul României și domnul Ministru Adrian Oros, iar cea de-a doua la Parlament cu domnul Ludovic Orban – Președinte al Camerei Deputaților. Subiectele abordate au fost: 

1. Soluții privind acordarea despăgubirilor pentru culturile de primăvară calamitate de seceta din 2020; 

2. Elaborarea unui document privind practica unitară la nivelul agențiilor teritoriale ANAF pentru recunoașterea deductibilității cheltuielilor cu producția în curs de execuție aferentă culturilor calamitate de seceta 2020, precum și a TVA aferentă acestor cheltuieli; 

3. Sprijin pentru constituirea unui fond național de gestionare integrată a riscurilor catastrofice din sectorul agricol;  

4. Diverse: 

a) debirocratizarea procedurilor de emitere a unor avize, aprobări, care sunt exagerate/nejustificate și durează excesiv în timp;

b)  instituirea unor mecanisme de sprijin pentru producătorii români, bazat pe schemele de calitate folosind modelele aplicate de Statele Membre UE.

În urma întâlnirilor s-au desprins următoarele concluzii: 

Primul-ministru Florin Câțu s-a informat în detaliu despre situația prezentată privind fermierii amenințați cu falimentul și imposibilitatea reluării/continuării activității.  Au fost prezentate soluțiile propuse de Alianță și a fost de acord să verifice posibilitatea de implementare a acestora. S-a agreat de toată lumea că soluțiile funcționale vor fi prezentate după ce se confirmă posibilitatea de implementare.  

Președintele Camerei Deputaților, domnul Ludovic Orban a susținut continuarea dialogului cu administrația în vederea identificării celor mai bune soluții, manifestându-și suportul pentru implementare.

Apreciem întâlnirile de lucru ca fiind aplicate și orientate spre găsirea de soluții funcționale și apreciem că vor urma în cel mai scurt timp  soluțiile care să salveze fermierii români din situația dificilă în care se află.

Producătorii își doresc să continue munca și să pună pe masa românilor alimente sigure care să asigure siguranța alimentară a României.  

În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.

PRO AGRO - Ionel ARION

LAPAR - Nicolae VASILE

UNCSV - Mircea BĂLUȚĂ

APPR - Nicolae SITARU

Published in Comunicate UNCSV
Pagina 4 din 7

StopFurtului final

FalsificareaProduselor Final

Comunicate UNCSV

Toate comunicatele