UNCSV: ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COOPERATIVELOR

06 Iulie 2018 Comunicate UNCSV

Ziua Internațională a Cooperativelor se sărbătorește în acest an pe 7 iulie.

Tema acestui an este ,,producerea sustenabilă si consumul responsabil al produselor și serviciilor’’.

Cooperativele construiesc o lume mai bună!

UNCSV este organizația cooperativelor din sectorul vegetal care promovează și sprijină cooperativele agricole cu valorile lor, principiile și sustenabilitatea guvernanței aplicată cu succes la nivel mondial.

Cooperativele agricole autentice nu sunt o alternativă, ci singura cale optimă de reducere semnificativă a riscurilor principale la care sunt expuși agricultorii individuali, indiferent de mărimea lor. Rolul cooperativelor este să ajute la optimizarea costurilor membrilor și să aducă valoare adăugată produselor prin investiții în comun. Cooperativele agricole trebuie să răspundă nevoilor majorității membrilor, scopului pentru care au fost create și să combine negocierea cu mutualizarea, standardizarea și optimizarea.

Cooperativele sunt exemple de corectitudine, onestitate, integritate, perseverență, profesionalism, transparență, cooperare, unitate, investiții în comun, integrare, beneficii mutuale, comunitate, rezultate, succes.

U.N.C.S.V. promovează și sprijină o economie rurală viabilă, competitive, orientate către piață și către furnizarea de produse agroalimentare de calitate superioară la prețuri accesibile pentru consumatori și corecte pentru fermieri.

Invităm fermierii să se asocieze în cooperative agricole funcționale sau să înființeze cooperative agricole.

Le stăm la dispoziție cu pașii care trebuie urmați pentru înființare, model de acte constitutive, reguli pe care trebuie să le respecte pentru a avea succes, cum să acceseze facilitățile fiscale pentru cooperative și membri și acceseze fonduri nerambursabile.

Aderarea producătorilor agricoli la o cooperativă agricolă este certitudinea asigurării profitabilității fermei agricole indiferent de dimensiune.

Cu respect,

ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR!

Echipa UNCSV